Chakra sacrala-Svadisthana

CHAKRA SVADISTHANA

~ are 6 petale receptoare, este de culoare portocalie si pozitia ei difera de la persoana la persoana; astfel la unii este asezata in apropierea osului pubian, iar la atii este pozitionata mai aproape de zona ombilicului. Acesta pozitionare este data de anumite caracteristici.De exemplu, o persoana centrata pe partea strict materiala a vietii, care puna forta fizica pe prim plan si prezinta o sexualitate instictuala, are pozitionata acesta chakra mai aproape de zona organelor sexuale, iar o persoana ce si-a controlat sexualitatea,care isi dezvolta creativitatea si are un cat de cat control emotional, are acesta chakra pozitionata mai aproape de zona ombilicului, de asemenea si culoare difera. Astfel cei din prima categorie au un portocaliu cu nuante rosiatice, in timp ce nuantele celor din a doua categorie sunt spre auriu. Cele sase petale reprezinta aspectul grosier al elementului APA (mari, oceane,lacuri, izvoare, raruri, fluvii, panzele freatice, apa in stare gazoasa, ghetarii din zona polilor si a crestelor muntilor, depozitele fluide organice- titei,metan etc- si anorganice) in corpul uman
( lichidul interstitial, sange, limfa, mucoasele, lichidul cefalorahidian, secretiile diverse ).

  • REGENERARE, IMAGINAȚIE EXUBERANTĂ, LIBIDO, ADAPTABILITATE, MIMETISM
  • Aspect interior – capacitate de regenerare, dizolvarea traumelor ancestrale
  • Priecție în corpul fizic – 2 degete deasupra organelor sexuale
  • Acțiune spirituală – charismă, conștiința propriei senzualități, erotism, imaginație, integrarea armoniasă în plan social, 
  • Blocaje – impotenţă, frigiditate, spirit gregar, confuzie, disfuncții la nivelul organelor sexuale
  • Element – Apă
  • Simț – Gust

Corespondentul fizic al acestei chakre in corpul uman o reprezinta glandele suprarenale.O buna functionare a acestei chakre determina echilibrul emotional, claritate in ceea ce priveste receptia si exprimarea emotiilor. Functionarea ei defectuoasa determina un comportament sexual aberant, imaginatie haotica, inadaptabilitate sociala, iar in plan fizic probleme legate de aparatul circulator si limfatic, probleme legate de eliminarea toxinelor, metabolism defectuos, practic tot ce tine de partea fluida a corpului fizic.

bfe5f015-f3f9-4e78-bb26-73652790f6ed.png

De Chakra Sacrala putem lega tot ce tine de relatii si sentimentul de vina. Daca vreti ca totul sa mearga bine din acest punct de vedere va trebui sa fiti foarte sincere si deschise in toate relatiile pe care le aveti, de orice natura ar fi ele. Aceasta chakra functioneaza pe baza culorii portocaliu si daca va inconjurati cu aceasta culoare puteti avea multe surprize placute. Aceasta este localizata undeva in spate, langa osul sacral, de la care isi trage numele. Aveti nevoie pentru a o activa de cristale care intai sa o curete si sa-i amplifice puterea, sa va echilibreze, sa va vindece suferintele si mai ales sa va calmeze, dar si de un cristal protector.

Cand meditati pentru aceasta chakra concentrati-va pe ce merge mai putin bine in relatiile voastre, incercati sa va dati seama pentru ce puteti fi recunoscatoare si fiti sincere cu voi insiva, pentru ca daca aveti sentimentul ca ceva nu merge bine este din cauza functionarii defectuase a acesteia. Puteti incerca sa puneti mainile una peste cealalta cu palmele in sus, stanga dedesubt astfel incat palma sa atinga spatele degetelor mainii drepte in timp ce varfurile se ating usor si toate acestea in timp ce rostiti silaba „VAM”.

 

Cu drag,

Beatrice

Chakra radacina – Muladhara

uu.png

Astazi voi incepe seria celor 7 chakre, in fiecare saptamana va prezint una dintre ele si ce putem folosi pentru a le Re-echilibra.

MULADHARA sau chakra radacina, este prima chakra. Este situata intre anus si organul sexual. Este asociata cu instinctul de supravietuire, securitatea, forta vitala . Desi in aceasta locatie nu exista glande endocrine se spune ca influenteaza suprarenalelerinichiiprostata, intestinul subtirecolonulgonadele si maduva sacrala raspunzatoare pentru reflexul lupta-sau-fugi atunci cand este amenintata supravietuirea. In acest loc exista un muschi ce controleaza ejacularea in timpul actului sexual la barbati. Exista o paralela intre celula spermatozoid si ovul, acolo unde exista imprimat codul genetic, si Kundalini. Muladhara guverneaza vigoareaereditateasecuritateapasiunea, relatia cu lumea fizica, durerea sau placerea fizica, defineste conceptul de „fiinta” si „acceptarea fiintei”.  Muladhara este simbolizata de lotusul cu patru petale si are corespondent cromatic culoarea rosu.

ECHILIBRUL: profunda conexiune cu natura si incredere in legile acesteia;

DEZECHILIBRUL: frica, incapacitatea de a fi concentrat si linistit, pierderea interesului fata de viata, resentimentele;

ELEMENT: PAMANT;

SILABA (sanscrita): LAM;

NOTA MUZICALA: DO;

AROMOTERAPIE: uleiurile de mesteacan, cedru, santal, cuisoare, chiparos, mir;

CRISTALOTERAPIE: rubin, cuart fumuriu, hematit, jasp, obsidian.

Muladhara inseamna “radacina de la baza” in sanscrita. Simbolistica rasariteana o reprezinta ca o floare de lotus cu patru petale, de culoare rosu intens. Petalele chakrei Muladhra se pot percepe ca mici vartejuri care se rotesc cu viteza foarte mare. Ele sunt in stransa legatura cu temperamentul Omului.

chakra_img

SEMNE DE DEFICIENTA LA NIVELUL CHAKREI INTAIA

-incapacitatea de a economisi bani
-probleme cronice de sanatate
-lipsa unor limite sanatoase
-senzatia de „cap in nori”
-senzatia de dezradacinare
-probleme de alimentatie
-frica/teama generalizata
-statul prea mult in fotoliu (couch potato)
-supraalimentarea
-materialismul si lacomia
-preocuparea exagerata cu supravietuirea, si cu propria persoana

SEMNE DE SANATATE LA NIVELUL CHAKREI INTAIA

-grija echilibrata pentru corpul fizic (plimbare, lucru in gradina, baie, yoga)
-acceptarea corpului fizic
-capacitatea de a ne oferi hrana si grija necesara
-puterea de a manifesta abundenta in viata noastra
-limite sanatoase

Curatarea chakrei de baza:

Se face cu ajutorul meditatiei , coloana vertebrala dreapta si rostirea mantrei S ( shhhh) fin, ca un sasait de sarpe, vizualizare a chakrei in forma de floare rosie care se invarte in sensul acelor de ceasornic.

Chakrele nu se pot deschide prin simple mantre sau meditatii, ca sa ai acesta chakra cu adevarat deschisa inseamna ca poti stapani elementul Pamant, adica sa poti crea sau opri cutremure de Pamant, etc.

Chakrele se deschid in functie de meritele inimii tale si multa umilinta.

 

 

Namaste !

Beatrice

 

 

Dependenta de telefon si riscurile la care ne supunem

61142838_330277304315090_5871332370803589120_n.jpg

Scriu acest articol, pentru ca mi-am dat seama ca sunt dependenta de telefon, a devenit pentru mine mai ceva ca un prieten, pana si la baie trebuie sa vina cu mine, altfel ma plictisesc , cum sa reusesti sa te plictisesti fara telefon ? Bizar …

Ce m-a facut sa scriu acest articol ?  Timpul meu redus pentru mine, nu mai am timp pentru mine asa cum aveam odata , asa ca am stat si am analizat unde se scurg minutele si orele si am gasit si vinovatul..telefonul.

Nu e prima data cand cand am acest gand, insa gasesc diferite scuze ca…afacerea mea este online,deci nu pot renunta la telefon, ok , bun dar cel putin pot sa reduc orele de stat cu ochii in el.

Cum te poate afecta ?

-ochiiÎn cazul utilizării mobilului, distanţa dintre ochi şi ecran este mult mai mică decât în cazul unei cărţi. Oamenii observă acest aspect doar în momentul în care citesc o carte sau un ziar, însă cu timpul, persoanele care sunt cu ochii toată ziua pe telefonul mobil  sunt supuse unui risc mai mare de apariţie a miopiei sau pot avea probleme cu vederea mult mai devreme, prezentând riscul de a purta ochelari încă de tineri” explică specialistul Ropharma, Dr. Tania Bejan.

-tenul , atunci când vorbim la telefon mai multe ore, ecranul ce stă lipit de faţă se încălzeşte, iar pielea este supusă unui risc mult mai mare de apariţie a erupţiilor cutanate sau iritaţiilor.

-somnul si odihna În cazul utilizării mobilului, distanţa dintre ochi şi ecran este mult mai mică decât în cazul unei cărţi. Oamenii observă acest aspect doar în momentul în care citesc o carte sau un ziar, însă cu timpul, persoanele care sunt cu ochii toată ziua pe telefonul mobil  sunt supuse unui risc mai mare de apariţie a miopiei sau pot avea probleme cu vederea mult mai devreme, prezentând riscul de a purta ochelari încă de tineri” explică specialistul Ropharma, Dr. Tania Bejan.

phone

Cel mai grav cred ca este sa te trezesti si sa te culci cu ochii in telefon, stiu multe persoane care fac acest lucru si este tare pacat, caci inainte de somn cu 2- 3 ore nu trebuie sa privim nici un ecran, plus informatiile pe care le citim inainte de somn ne poate afecta odihna dar si visele.

Dimineatile tale incep cu telefonul, il butonezi ? sa vezi ce face unul si altul? Dar tu ce faci, sufletul tau ce face, cum e starea ta, mai bine te gandesti ce ai visat.

Fii recunoscator ca te-ai trezit si chiar poti face o rugaciune pentru ca in ziua respectiva sa fii calm si sa intelegi lectiile zilei.

Serile iti macini privirile scrollu-ind pe instagram sau facebook si invidia te apasa ca altii au, pot si vor iar tu, doar speri? Mai  bine inainte de somn sa aprindem o lumanare , sa meditam cel putin 10 minute , sa facem o rugaciune de multumire , sa citim o carte , sa bem un ceai, sa facem dragoste .

Incerca cel putin dimineata si seara sa renunti la el, orice invat are si dezvat , propune-ti ca o zi pe saptamana sa nu folosesti telefonul mobil in mijloacele de transport sau zilnic, etc

Inchide internetul mai des pe telefon, asa vei fi mai putin tentat sa il verifici obsesiv.

Sper si imi doresc sa va fi ” corupt ” la aceste idei.

 

Sa fim, nu sa facem!

4 motive pentru care ai nevoie de SPF

3FC5854500000578-4460030-image-a-1_1493556377137

Recent am aflat că protecţia solară este unul dintre cei mai importanţi paşi, ce ajută la prevenirea ridurilor şi combate îmbătrânirea prematură a pielii.

Folosirea unui produs cu SPF zilnic este cel mai important pas în procesul de prevenţie. În sezonul rece, poţi aplica o cremă cu SPF 30 iar în sezonul cald, alege una cu SPF 50 pentru o protecţie optimă. Un sfat bun este dat de esteticiana Corina Allan: „Radiaţiile solare, poluarea şi zahărul sunt elementele care generează radicali liberi şi duc la apariţia semnelor de îmbătrânire: pete, lipsa fermităţii, riduri şi linii fine. Protecţia solară este cel mai important produs, fără de care nu se poate obţine un ten cu aspect sănătos şi tânăr. Un produs cu SPF (30 sau mai mare) se aplică în fiecare dimineaţă, ca ultim pas în rutina de îngrijire a pielii. Peste protecţia solară se pot folosi doar produse de machiaj, cum ar fi: baza de machiaj, fondul de ten, pudra etc. Este recomandat să aştepţi câteva minute înainte de a aplica machiajul şi optează pentru produse de make-up cu factor de protecţie solară, dacă este posibil. Nu aplica protecţia solară seara. Şi nu uita că dacă ai o piele cu probleme, acestea nu au apărut într-o singură zi, de cele mai multe ori ridurile sunt cauza zecilor de ani în care pielea nu a fost protejată de radiaţiile solare, aşa că multe dintre aceste probleme necesită timp şi ingrediente speciale pentru a fi estompate, iar uneori tratarea lor poate include şi proceduri cosmetice sau terapii medicale, nu doar produse pentru îngrijire.

#1 SPF te mentine tanara

Ai citit bine! Daca esti fana a tineretii stralucite, este timpul sa folosesti protectie solara. Impiedica aparitia liniilor fine si a ridurilor cu ajutorul spf-ului si veti fi fara de varsta o perioada mare de timp .Pielea neprotejata este afectata mai rapid de soare …cine nu vrea un ten perfect?

#2 Protectie impotriva cancerului de piele

Nu vrem sa te speriem insa 1 din 5 oameni descopera acesta boala inainte de 70 de ani , studiu realizat de Skin Cancer Foundation. Chiar si iarna, razele UV sunt reflectate de catre zapada, soarele afecteaza si pe vreme ploioasa. Asadar nu conteaza sezonu, tu poarta protectie solara.

#3 Super hidratata

Cine nu are nevoie de o piele mult mai hidratata? Mai ales in acest sezon, piele noastra pierde mult din hidratare , de la vant rece si umed. Crema cu protectie 30 pe timp de iarna sau primvara este ceea ce ai nevoie.

#4 Previne pigmentarea

Soarele iti poate pata pielea mai mult decat crezi, daca dupa o vara petrecuta in bai de soare ai multe pete sa nu te intrebi de ce. Mai ales daca ai pielea sensibila, atunci nu trebuie sa iti lipeseasca din ritualul tau spf-ul.

Acum sa iti spun ce de protectie solara folosesc eu, am aflat de ea de la alte cunoscatoare de pe grupurile de frumusete, este vorba despre Altruist SPF50 , il gasiti pe ebay sau il puteti comanda de pe diferite grupuri si chiar Olx, eu l-am gasit la o fata de pe Olx, am dat pe 2 tuburi de 50ml 140lei cu transport.

57213838_1240720642752201_6436273204775354368_n

 

Ce contine ? Acest produs contine 28 ingrediente dintre care 22 sunt considerate a fi sigure, 6 ingrediente prezinta risc mediu de dauna.

 

Va mai recomand un produs, unul dintre cele mai sanatoase din pct al ingredientelor , insa nu l-am folosit inca, dar dupa ce voi termina Altruistul imi comand cu siguranta.

gamarde-crema-de-protectie-solara-pentru-bebelusi--3690-768

Ce contine ?Acest produs contine 20 ingrediente dintre care 15 sunt considerate sigure, 4 ingrediente prezinta risc mediu de dauna, iar 1 ingredient prezinta risc mare de dauna.

Incercati sa folositi pe cat posibil un produs spf care nu are parfumuri, alcool sau parabeni.

Ramai in prezent !Beatrice

 

 

 

Ce influente au culorile hainelor asupra ta?

0fd3feda53808d118a875054fff96c59

Stiai ca, fiecare culoare are o influenta semnificativa asupra starii noastre de spirit?

Fiecare culoare te poate ajuta sa treci peste anumite blocaje sau sa realizezi niste proiecte dorite de mult.

Am sa iti explic cum te influnteaza unele dintre cele mai folosite culori si ce semnificatie au asupra noastra.


Psihologii sunt de parere ca, pentru a-ti imbunatati starea de spirit, pentru a-ti creste increderea de sine, poti incepe prin a-ti schimba hainele si, mai ales, calitatea lor. Iata ce spun culorile hainelor tale, despre tine, potrivit psihologului Jennifer Baumgartner, in cartea sa “Esti ceea ce porti!”.

Haine rosii

Culoarea rosie simbolizeaza dragostea si romantismul, dar si puterea si dominarea. Rosul arata o persoana pasionala, orientata spre atingerea obiectivelor. Persoanele care obisnuiesc sa poarte rosu sunt lideri desavarsiti, sunt puternici si au o energie sexuala la nivel inalt.

Haine negre

Negrul este considerat culoarea universala a autoritatii. Studiile de specialitate au relevat faptul ca oamenii se simt puternici si competenti atunci cand sunt imbracati in negru. De asemenea, negrul dezvaluie o persoana simpla.

Haine albastre

Albastrul simbolizeaza unitatea, pacea, armonia, increderea. Cei care se imbraca de obicei in albastru sunt calmi si loiali. Au prieteni multi si relatii cordiale cu toata lumea. Albastrul este considerata culoarea ideala cu care se te imbraci la un interviu.

Haine verzi

Verdele este culoarea tineretii, a generozitatii, a bunastarii si a norocului. Persoanele care obisnuiesc sa se imbrace in verde sunt prospere. Verdele mai reprezinta, de asemenea, fertilitatea.

Haine mov

Movul este culoarea creativitatii. Psihologii recomanda chiar ca, atunci cand ai nevoie de o idee, sa te imbraci in mov. Movul este genul de culoare pe care fie o iubesti, fie o urasti. Persoanele care obisnuiesc sa poarte culoarea mov sunt deschise la minte, au incredere de sine si nu se lasa influentati de parerea altora.

Haine albe

Albul semnifica simplitatea, inocenta. Persoanele care obisnuiesc sa se imbrace in alb simt nevoia de securitate in toate aspectele vietii.

Haine galbene

Galbenul te scoate cu siguranta din anomimat. Vrei sa iesi in evidenta, poarta galben. Galbenul converteste un anxios intr-un optimist notoriu. Persoanele care se imbraca de obicei in galben sunt alerte, energice, vor sa fie considerate diferite de ceilalti.

Haine maro

Maroul este culoarea pamantului. Persoanele care obisnuiesc sa se imbrace in haine maro sunt persoane stabile, conservatoare, analitice.

Haine neutre

Persoanele care prefera hainele neutre sunt introvertite, care vor sa se ascunda de restul lumii, care vor sa scape de responsabilitati.

37729506677fb478f48af81a43257685

 

Prea multe ganduri in minte ? Cum le poti stopa…

f66b107118fe8487366165c8e79fed00.jpg

Daca ii tai aripile unei pasari,acesta nu va mai putea zbura.Ea va cadea la pamant, dar va mai zburataci pe ici, pe colo.Dupa o vreme, se va potoli complet. In mod similar, daca ii tai aripile, mintea va sfarsi prin a deveni completa lipsita de ganduri.

Care sunt cele doua aripi ale mintii? Ea se gandeste intotdeauna la trecut.Acesta este una dintre aripi.Amintirea placerilor trecute revine in minte prin forta impresiilor mentale lasate de evenimentele trecute. Omul se ataseaza de obiecte care ii provoaca aceste placeri.El isi face planuri pentru a avea din nou parte de ele.Atunci, cand omul actioneaza, el favorizeaza anumite obiecte prin emotia numita atractie si le respinge pe altele prin forta emotiei numita repulsie. El are parte de o placere sau de o suferinta in functie de actiunile sale,virtuoase sau vicioase. In acest fel, roata cu sase spite,respectiv: atractia, repulsia,placerea si suferinta,virtutea si viciu, se invarteste necontenit.Aceasta miscare constanta nu ii deranjeaza deloc pe cei lipsiti de inteligenta,cu mintea orientata exclusiv catre lumea exterioara. Ei sunt fericiti cand capata putina mancare si,eventual, ceva bani de buzunar.Un yoghin se simte insa foarte tulburat de acest proces.El face tot ce ii sta in puteri pentru a opri acesta roata a mintii.

Cealalta aripa a pasarii este planificarea, sau proiectia in viitor. Renuntati sa va mai faceti astfel de proiecte.Fiti liberi ca o pasare pe cer, sau ca aerul.Contemplati valurile mintii.Striviti-le de la radacina.Nu alergati sa va indepliniti dorintele.Acesta este marele secret.Fiti detasat de ele.Dorinta este combustibilul care dinamizeaza motorul mintii.Gandurile sunt focul care il aprinde.Gandurile si dorintele se alimenteaza reciproc.Nu mai alimentati focurile gandurilor cu combustibilul dorintelor si el se va stinge treptat.Acesta este procesul de anihilare a mintii.

Sperantele atrag intotdeauna dupa sine dezamagiri.Datoria voastra este sa lucrati.Nu va mai ganditi la fructele actiunilor voastre.Cultivati detasarea fata de succes sau de esec.

Esecurile sunt simple incercari pe calea catre succes.Numai in acest fel veti putea fi intotdeauna siguri de succes.Nu mai sperati,traiti mereu in prezent.Dumnezeul este cel care face totul,care ne inspira si ne ghideaza pe toti.Urmariti sa deveniti una cu El.

 

Swami Shivananda

 

 

Satul Magura -Un colt de Rai –

IMG_2541.JPG

Între Munţii Bucegi şi masivul Piatra Craiului stă risipit pe dealuri, rupt de timp şi de lume, satul Măgura, unde oamenii traiesc linistiti si in pace.

Măgura, din judeţul Braşov, şi cei  400 de locuitori ai săi au atras atenţia presti­gioasei publicaţii britanice Financial Times, care, în suplimentul House&Home la ru­brica Expat Lives, redă povestea jurna­listei şi autoarei de cărţi de istorie Arabella McIntyre-Brown, poate cea mai ciudată fiică a satului. Jurnalista a ales să trăiască la Măgura pentru că aici s-a simţit „ca acasă“ când a vizitat prima oară România la începutul anilor 2000. Drumul de la Zărneşti până în sat l-a făcut într-o căruţă trasă de cai. N-o deranjează că cel mai apropiat magazin modern se află la opt kilometri distanţă de sat. Are maşină, aşa cum au de altfel mulţi dintre proprietarii de acolo.

DSC03202

DSC03189

Este o zona de vizitat in aceasta viata, ce m-a mirat foarte tare , este ca dupa ce am trecut de Zarnesti si am apucat-o pe un drum ciudat de tara cu serpentine a aparut minunatia asta- sincera sa fiu nu mi-am imaginat ca poate exista asa ceva la noi in Romania.

DSC03198

DSC03297

DSC03205

Asa ca pentru ca vine vara si in capitala va fi foarte cald, va recomand cu draga inima sa va luati o cazare simpatica aici in satul unde noptile de vara sunt reci.

 

O zi divina !

Beatrice

Barcelona -orasul lui Gaudi

IMG_8331.JPG

Orasul perfect in care as putea sa locuiesc si nu mi-ar lipsi nimic, agitatia orasului si frumoasa mare.

Am fost in perioada 26 -30 martie si am prins o vreme excelenta, in jur de 20-25 de grade, perfect de plaja , insa nu chiar de baie.

Ce nu trebuie sa ratezi in Barcelona? Ce iti recomand eu cu mare inima…

1.Parcul Guell – aici poti gasi o parte din arhitectura lui Gaudi , flori colorate si multa verdeata si sa nu uitam de papagali care zboara liberi ( m-am minunat).

IMG_8341

IMG_8402

2. Barceloneta – nu trebuie sa ratezi plaja, in timpul primaverii este ceva mai libera insa vara nu ai cum arunca nici un bat de chibrit ( si nu glumesc 😀 ).

IMG_8490.JPG

3. Bunker del Carmel – nu trebuie ratat sub nici o forma, este o stanca de unde se poate vedea intregul oras la apus, sunt sute de tineri frumosi care asculta muzica ,  beau sampanie/vin  si astepta sa cada noaptea peste orasul lor …

DSC02842IMG_9046

4. Poble Espanyol –  un fel de muzeul satului care merita vazut din plin, este ca si cum ai vizita intreaga Spanie intr-o jumatate de zi.

IMG_9338IMG_9487

5. Sagrada Familia – Catedrala, opera impresionanta inca neterminata a lui Antoni Gaudi – Sfanta Familie – este unul dintre cele mai vizitate monumente ale Barcelonei.

IMG_8688IMG_8586IMG_8600

6. La Boqueria – cea mai veche piateta situata pe Rambla, un templu al gastronomiei, trebuie sa incerci unul dintre smoothi-urile din fructe, cel de cocos cu mure e divin.

IMG_9000.JPG

DSC02827.JPG

Ce altceva poti face?

Plimba-te pe stradutele din Barcelona, sunt micute, cochete si pline de boutiquri. Iti recomand sa mananci palella, eu cred ca am mancat zilnic, cu fructe de mare sau legume, orez alb sau orez negru, restaurante bune si avantajoase ca pret le gasesti vis-a-vis de port.

Cat m-a costat ?

Transport Wizzair -in jur de 50eur/dus -intors

Cazare la Hotel Via Augusta cu mic dejun, aproape de centru – 230euro/dubla/4 nopti.

Transport ” barcelona card 96H” aveai inclus metrou, autobuz, tren pana la aeroport si funicularul care merge catre Montjiuc, in jur de 24 eur.

 

 

IMG_9369

 

Voi incheia acesta incursiune in lumea Barcelonei cu un citat a lui Gaudi :

Cei care îşi iau legile naturii drept sprijin pentru noile lor lucrări colaborează cu Creatorul.

Bologna, Florenta si Milano

5 zile 4 nopti, un marton intre cele mai frumoase orase ale Italiei.

 

Bologna, capitala provinciei Emilia Romagna este celebră pe plan local nu numai prin universitatea sa (cea mai veche din Italia) si prin pastele bolognese pe care turistii le cauta imediat ce ajung acolo, dar si prin cele doua turnuri inclinate din Piazza di Porta Ravegnana.

Bologna un oras cu multi tineri unde noptile si barurile iti dau pofta de viata si distractie.

Va recomand cateva locuri in Bologna care nu trebuie ratate.

Piazza Maggiore este principala piață din Bologna și reflectă arhitectura secolului al XV-lea, suferind numeroase modificări de-a lungul timpului.

 

Fântâna lui Neptun se găsește în Piazza del Nettuno și a fost construită la ordinul lui Pier Donato Cesi, în 1566. Poziția statuii și simbolismul zeului Neptun dorește să fie o metaforă a puterii papale: așa cum zeul Neptun veghează asupra mărilor, la fel papa veghează asupra întregii lumi. Este o operă de artă de excepție și un simbol al orașului.

 

Turnurile Garisenda și Asinelli 

Știai că numărul turnurilor din Bologna ajungea la 180, în secolele XII și XIII? Nimeni nu știe exact cum a început această „tradiție”, însă familiile înstărite ridicau aceste construcții și le transformau în loc de depozitate, fortificație de apărare, închisoare sau muzeu. Acestea aveau o înălțime de 60 m și dura până la 10 ani construcția lor. În prezent, în Bologna poți observa două din aceste turnuri, Garisenda și Asinelli, restul fiind doborâte de-a lungul istoriei.

DCIM100GOPROGOPR0182.JPGDCIM100GOPROGOPR0203.JPG

Si va recomand o noapte in cluburile si terasele din Bologna, orasul care nu doarme si un apperitivo este oblogatoriu- majoritatea pub-urilor au acest gen de bufet suedez in care iti poti pune in farfurie dupa pofta inimii diferite tipuri de mancare si o bautura inclusa, insa acest concept il puteti gasi atat in Florenta cat si in Milano.

Florenta este orasul de care m-am indragostit din prima clipa cand l-am vazut.Inca din perioada renascentista, Florenta si-a castigat reputatia de oras al artei, mergand in trei directii: pictura, sculptura si arhitectura. “Ramasitele” acelei perioade se pot admira si astazi in, probabil, cea mai gotica urbe italiana, pastorita o lunga perioada de familia Medici, prin casa careia au trecut cei mai importanti artisti ai vremii.

DSC01914.JPG

Ce nu trebuie ratat ? Domul, Pallazo Vechio,Ponte Vecchio si Piazzale Michelangelo. 

Unde am stat : Lungarno House , noi am fost 7 persoane asa ca ne-am luat o viluta tare draguta destul de aproape de centru, nu am folosit mijloace in comun decat de la gara Florenta pana la cazare in rest ne-am plimbat in voie. 

DCIM100GOPROGOPR0348.JPGDCIM100GOPROGOPR0370.JPGDCIM100GOPROGOPR0492.JPG

DSC01944.JPG

 

Milano, orasul modei in Italia unde se afla cele  mai renumite si adorate labeluri din istorie, isi prezinta aici colectiile de cateva decenii: Gucci, Moschino, Prada si Dolce&Gabanna etc

DCIM100GOPROGOPR0596.JPG

Ce e de vazut: Piazza del Duomo,Navigli, Castello Sforzesco.

Unde am stat in Milano : BB Hotels Aparthotel Arcimboldi intr-un apartament de 7 persoane,la aproximativ 20 min de centru cu metroul,abonament 1.5eur valabil 90 de min. Aici cea mai buna varianta ramane metroul.

DCIM100GOPROGOPR0552.JPGDCIM100GOPROG0220588.JPGDCIM100GOPROGOPR0613.JPGDCIM100GOPROGOPR0567.JPGDCIM100GOPROGOPR0631.JPG

 

Travel Budget:

-bilete de avion: Buc-Bologna/Milano- Bucuresti cu Ryanair -20eur

Transport bus Bologna -Florenta 5eur

Tren Florenta -Milano -24 eur

Transfer aeroporturi/hotel: 5 eur/sens

-cazare Bologna 1 noapte:19eur/persoana

-cazare Florenta 2 nopti :46eur/persoana

-cazare Milano 1 noapte: 26eur/persoana

DCIM100GOPROGOPR0593.JPG

 

 

 

 

5 asane pentru musculatura ferma si respiratie echilibrata

Indiferent de nivelul la care esti, yoga poate fi un instrument incredibil pentru fiecare.Fie ca nu ai incercat niciodata yoga sau poate deja este familiarizat/a cu acest concept iti recomand cateva asane care iti vor intinde muschii si spatele excelent.

Când lucrez cu sportivii, în special sportivii care alerga, tind să mă concentrez asupra pozițiilor care vor slăbi inchieturile si soldurile. Iată asanele care ajută la deschiderea acestor zone si nu numai.

Down dog.

downd

Una dintre cele mai cunoscute posturi care este excelenta pentru indreptarea spatelui, deschiderea umerilor si pieptului si lucreaza grozav si cu musculatura picioarelor.

Wide-leg forward fold.

UntiasatledPartea din spate, partea interioară a picioarelor, și a coloanei vertebrale sunt întinse și întărite.Organele abdominale sunt tonifiata, și, prin urmare, digestia este îmbunătățită.Creierul este calmat.Aceasta amelioreaza durerile de spate, dureri de cap, oboseala si depresie usoara.

Low lunge.

Undstitled.jpg Aceasta este o pozitie necesara pentru sportivi. Nu numai că întinde flexorurile șoldului și psoasul spatelui din spate, care sunt folosite des la sportivi – dar ajută la construirea forței și a echilibrului în piciorul din față. Cu cât mergeți mai adânc, cu atât mai bine,insa totul in timp si fara graba.

Half moon pose.

asanayogaPracticarea acestei asana ajuta pentru a face coapse, glezne, fese, abdomen si coloana vertebrala mai puternic.Acest asana oferă, de asemenea, femurali, gambe, piept, umeri, coloana vertebrala, iar zona inghinală o întindere bună.Acest asana, de asemenea, vă ajută să echilibrați și să se concentreze și vă oferă un sentiment de o mai bună coordonare.

Bow pose.

santitledAceasta ajută la consolidarea spate precum și mușchii abdominali.Această asana ajută la stimularea organelor reproductive.Practicarea acestei asana ajută să se extindă și să deschidă gât, piept și umeri.Picioarele si muschii bratului sunt tonifiat.

Mult succes, insa va recomand multa grija si atentie in aceste asane daca nu aveti o pregatire necesare, inainte de aceste asane aveti nevoie de incalzire.

Namaste

Beatrice