Salut, revin cu un nou articol pe blog, imi pare rau caci timpul nu imi permite sa pot impartasii mai multe cu voi.
Filozofia zerowaste e simpla, refolosirea sub o formă sau alta a produselor de care ne folosim în viața de zi cu zi. Obiectivul final este să nu mai ajungă deșeurile la groapa de gunoi, la incinerator, pentru că, inevitabil, toate substanțele toxice ajung în aer, soluri și ape și ne distrug planeta, mai multe puteti citi aici.
Doresc sa impartasesc cu voi 6 obiceiuri zerowaste pe care eu deja le aplic in viata mea de cateva luni de zile, fiecare dintre voi poate schimba cursul acestei planete , alegerile voastre sunt esentiale in schimbarea in bine a nebuniei numite consumerism.
-
Periuta de dinti
Se estimează că 3,6 miliarde de perii de dinți de plastic sunt folosite în întreaga lume în fiecare an, persoana in medie folosind 300 în timpul vieții. Din păcate, aproximativ 80% dintre acestea ajung în mare, unde prezintă un risc pentru viața și habitatele marine. Fiecare periuță de dinți durează până la o mie de ani pentru a se descompune, așa că nu este de mirare că până în 2050 se prevede că va exista un volum mai mare de plastic în oceane decât peștele. O alternativa este periuta din bambus, o gasiti la DM sau oricare supermarketuri mari.
2. Sticla de apa reutilizabila
În fiecare zi miliarde de sticle sunt cumparate, doar pentru o singura utilizare, cata risipa. Știați că plasticul are doar o rată de reciclare de 9%? Dar ceea ce poți face astăzi pentru a preveni asta este doar să ai propria ta sticlă de apă. În prezent, există atât de multe tipuri diferite de sticle de apă pe piață. De la sticlă la oțel inoxidabil, aveți o mulțime de opțiuni din care să alegeți. Eu mi-am luat acesta frumoasa sticla de aici.
3. Dischete demachiante reutilizabile
Imi place sa ma machiez si pentru ca folosesc des fond de ten si pentru ca praful Bucurestiului este mult , atunci in fiecare seara trebuie sa ma demachiez, am gasit alternativa perfecta pentru dischetele demachiante din vata care sunt ambalate in plastic si se consuma tare rapid, acum folosesc dischetele din bumbac 100% care se spala cu apa calduta si sapun imediat. Tenul meu se simte super bine cu ele.
4. Saculeti din panza pentru piata
De cand i-am descoperit ma simt atat de fericita caci nu mai accept pungutele celor de la piata, am vazut ca deja majoritatea supermaketurilor din Bucuresti folosesc acum pungi ecologice, insa la piata batraneii tot cu pungile lor de plastic te servesc, si cand le scot saculetii le plac tare mult si lor. happy – happy joy – joy
Pentru ca mama mea are maini de aur, a spus ca doreste sa faca saculeti curand lucrati manual si poate ii voi comercializa aici pe blog.
5.Absorbante reutilizabile
Poate pentru unele dintre voi este mai greu si destul de ciudat, insa eu nu am o problema cu acesta varianta. Absorbantele de genul le folosesc deja de 6 luni si sunt super multumita de ele, nu a exista niciodata varianta patatului, insa nici fluxul meu nu este abundent, insa mai exista si cupa menstruala , mult mai usor de folosit.Daca va surande ideea, comercializez absorbantele de genul, le gasiti aici.
6. Piatra de alaun -Antiperspirant
Piatra de alaun din imagine nu e chiar cel mai #zerowaste produs, caci are ceva plastic, insa e mai vechi si trebuie consumat, am vazut si varianta simpla fara nici un plastic, ma impac super bine cu acest tip de antiperspirant pe timp de iarna, insa vara inca nu l-am incercat. Iar anul acesta am gasit un produs super fain -Vegan Underarm Detox -un produs care te ajuta sa iti cureti porii de produsele cu aluminiu folosite in trecut, este achizitionat de aici.
Sper ca v-a placut articolul acesta si sper pe viitor sa scriu cat mai multe despre si cu acest subiect.
O zi tare frumoasa sa aveti !
Beatrice
poze & text -Beatrice
Super fain articol, mulțumim de info! 🧚♀️ Ai putea să-mi spui unde găsesc dischetele demachiante reutilizabile? Merci mult 🥰
ApreciazăApreciază
Buna Raluca,
Acestea le-am primit cadou, insa daca dai o cautare pe google , sigur gasesti. Incerca @kindness_romania, de la ei am eu alte produse si sunt super great. 🙂
ApreciazăApreciază