Dincolo de fericire şi nefericire se află pacea

Binele superior, dincolo de bine şi de rău

Există vreo diferenţă între fericire şi pacea interioară?
Da. Fericirea depinde de condiţii percepute ca pozitive; pacea interioară, nu.Putem atrage numai circumstanţe pozitive în viaţă?Dacă atitudinea şi gândirea noastră sunt mereu pozitive, am crea numai evenimente şi situaţii pozitive, nu-i aşa?

Ştiţi într-adevăr ce este pozitiv şi ce este negativ? Aveţi o viziune de ansamblu? Au existat multe persoane pentru care limitările, eşecul, pierderea, boala sau durerea de orice fel s-au dovedit cei mai mari profesori. Astfel au învăţat să renunţe la imaginile false despre sine şi la scopurile şi dorinţele superficiale, dictate de şinele fals. Au dobândit profunzime, smerenie şi compasiune. Au devenit mai reale.
Ori de câte ori vi se întâmplă un lucru negativ, există o lecţie profundă ascunsă în acel
eveniment, deşi în momentul respectiv poate că nu o sesizaţi. Chiar şi o boală scurtă sau un accident vă pot arăta ce este real şi ce nu este real în viaţa dvs., ce contează şi ce nu contează în ultimă instanţă.
Dintr-o perspectivă superioară, condiţiile sunt întotdeauna pozitive. Ca să fiu mai precis: ele nu sunt nici pozitive, nici negative. Sunt ceea ce sunt. Şi când trăiţi acceptând complet starea de fapt — singurul mod sănătos de a trăi — nu mai există „bine” şi „râu” în viaţa dvs. Există numai un bine superior — în care este inclus şi „răul”.

Totuşi din perspectiva minţii există bine-rău, plăcere-neplăcere, iubire-ură. De aceea, se spune în Cartea Genezei că Adam şi Eva nu au mai avut voie să rămână în „rai” după ce au „mâncat din pomul cunoaşterii binelui şi răului”.
Pentru mine totul sună a negare şi păcălire de sine.

Când mi se întâmplă un lucru groaznic, mie sau unei persoane apropiate — un accident, o boală, o durere de un anumit fel sau moartea — pot să mă prefac că nu este chiar atât de rău, dar realitatea că este un lucru rău rămâne, aşa că nu înţeleg de ce trebuie să o neg?

Nu vă prefaceţi şi nu pretindeţi nimic. Permiteţi lucrurilor să fie aşa cum sunt, atâta tot.
Atitudinea de a le „permite lucrurilor să fie aşa cum sunt” vă va ajuta să depăşiţi mintea cu tiparele ei de rezistenţă ce creează polarităţi pozitiv-negativ. Este un aspect esenţial al iertării. Iertarea prezentului este şi mai importantă decât iertarea trecutului. Dacă iertaţi fiecare moment — îi permiteţi sa existe ca atare —, atunci nu vor exista acumulări de resentimente care să necesite mai târziu iertarea dvs.
Nu uitaţi că aici nu vorbim de fericire. De exemplu, când o persoană iubită tocmai a murit sau vă simţiţi moartea aproape, nu puteţi fi fericit. Este imposibil. Dar puteţi fi împăcat. Poate că veţi plânge şi vă veţi simţi trist, dar dacă aţi abandonat rezistenţele, în spatele tristeţii veţi simţi o linişte, un calm profund şi o prezenţă sacră. Aceasta este emanaţia Fiinţei, este pacea interioară, binele care nu are opus.
Şi dacă este o situaţie în care pot schimba ceva? Cum îi pot permite să existe, încercând în acelaşi timp să o schimb ?
Faceţi ceea ce trebuie să faceţi. Între timp, acceptaţi situaţia existentă. Deoarece mintea şi rezistenţa sunt sinonime, acceptarea vă eliberează imediat de dominaţia minţii şi astfel va reconectează cu Fiinţa. Ca urmare, motivaţiile obişnuite ale sinelui fals pentru a intra în acţiune —frica, lăcomia, nevoia de control, de a apăra sau alimenta falsul sentiment de identitate — nu vor înceta să funcţioneze. O inteligenţă mult mai puternică decât mintea are acum controlul şi astfel, în acţiunile dvs., va pătrunde o altă calitate a conştiinţei.

„Acceptaţi ceea ce vine spre voi ţesut în tiparul destinului, căci ce ar putea fi mai potrivit pentru nevoile voastre?”. Aceste cuvinte au fost scrise acum 2.000 de ani de Marcus Aurelius, unul dintre oamenii extrem de rari care au avut în acelaşi timp şi puterea lumească, şi înţelepciunea.
Se pare că cei mai mulţi dintre oameni au nevoie de un anumit grad de suferinţă înainte de a-şi abandona rezistenţele şi de a învăţa să accepte — înainte de a ierta. Imediat ce fac acest lucru, se întâmplă unul dintre cele mai mari miracole: trezirea conştiinţei Fiinţei prin ceea ce pare a fi răul, transformarea suferinţei în pace interioară. Efectul ultim al tuturor relelor şi suferinţelor din lume este că ele îi vor forţa pe oameni să realizeze cine sunt dincolo de nume şi de formă. Astfel, ceea ce percepem ca fiind rău din perspectiva noastră limitată este, de fapt, o parte din binele superior care nu are opus. Totuşi, acest lucru nu devine adevărat pentru dvs. decât prin iertare. Până când nu se întâmplă acest lucru, răul nu a fost recuperat şi din acest motiv rămâne rău.
Prin iertare, care în esenţă înseamnă recunoaşterea lipsei de realitate a trecutului şi acceptarea momentului prezent aşa cum apare, miracolul transformării se produce nu numai înăuntru, ci şi în afară.

Un spaţiu liniştit de prezenţă intensă apare atât în dvs., cât şi în jurul dvs.
Oricine şi orice intră în acest câmp al conştiinţei va fi afectat de ea, uneori vizibil şi imediat, alteori la niveluri mai profunde, schimbările vizibile apărând ulterior.

Dizolvaţi dezacordurile, vindecaţi durerile, spulberaţi inconştienţa — fără să faceţi nimic — pur şi simplu existând şi păstrând frecvenţa prezenţei intense.

fragmente din „Puterea prezentului ” Echkart Tolle