O poezie cu sens…

DACĂ…
RUDYARD KIPLING
De poţi fi calm când toţi se pierd cu firea în jurul tău şi spun că-i vina ta;
de crezi în tine chiar când omenirea nu crede, dar s-o crezi ar vrea;
dacă de aşteptare nu osteneşti nicicând, nici de minciuna goală nu-ţi
clatini gândul drept;
dacă privit cu ură, nu te răzbuni urând şi totuşi nu-ţi pui masca de sfânt
sau de-nţelept;
dacă aştepţi dar nu cu sufletul la gură şi nu dezminţi minciuni minţind, ci
drept;
de nu răspunzi la ură tot cu ură dar nici prea bun să pari nici prea-nţelept;
sau când hulit de oameni, tu nu cu răzbunare să vrei a le răspunde, dar
nici cu rugăminţi;
de poţi visa dar nu-ţi faci visul astru;
de poţi gândi, dar nu-ţi faci gândul ţel;
de poţi să nu cazi pradă disperării, succesul şi dezastrul privindu-le la fel;
de rabzi s-auzi cuvântul cândva rostit de tine răstălmăcit de oameni,
murdar şi prefăcut;
de rabzi văzându-ţi idealul distrus şi din nimic să-l reclădeşti cu ardoarea
fierbinte din trecut;
de poţi risca pe-o carte întreaga ta avere şi tot ce-ai strâns o viaţă să
pierzi într-un minut şi-atunci fără a scoate o vorbă de durere să-ncepi
agoniseala cu calm de la-nceput;
de poţi rămâne tu în marea gloată cu regi tot tu, dar nu străin de ea;
duşman, om drag, răni să nu te poată;
de toţi să-ţi pese dar de nimeni prea;
de poţi prin clipa cea neiertătoare să treci şi s-o întreci gonind mereu;
dacă ajungi să umpli minutul trecător cu şaizeci de clipe de veşnicii
mereu,
vei fi pe-ntreg Pământul deplin stăpânitor şi mai presus de toate, un OM, iubitul meu.