O tehnica de intinerire in doar 3 minute

Da este vorba despre yoga iar in termenii ei acesta tehnica sau pozitie este numita asana.

Am placerea de a va prezenta o asana numita  Paschimottanasana, nu va explic ce inseamna acest cuvant, puteti gasi pe internet.

Doresc sa va arat cum se practica mai degraba. Este de ajuns sa facem si o singura asana pe zi .Am sa incerc regulat sa va ofer cate o asana iar dvs sa o alegeti pe cea cu care rezonati cel mai bine si sa o practicati caci – Un gram de practica face cat tone de teorie.

Paschimotasana

Modul de realizare

În tratatul yoghin Gheranda Samhita se menţionează: „Se întind ambele picioare la sol, drepte ca un baston (fără să se atingă călcâiele), se aşează fruntea pe genunchi şi se prind degetele mari de la picioare cu mâinile.
Postura se realizează în felul următor:
Ne aşezăm la sol cu picioarele în faţă mâinile pe sol, de o parte şi de alta a coapselor. Spatele să fie cât mai drept. Rămânem câteva respiraţii în această poziţie, relaxând cât mai bine corpul, în special spatele.

Întindem apoi braţele în sus şi odată cu ele trunchiul. În continuare ne aplecam uşor spre în faţă la expiraţie, relaxând cât mai bine muşchii spatelui şi partea din spate a picioarelor, astfel încât să ajungem cât mai aproape cu capul de genunchi. Aplecarea se va face mai întâi din articulaţia coxo-femurală, cu spatele cât mai drept.

Vom prinde cu mâinile (folosind arătătorul, mijlociul şi degetul mare de la fiecare mână) degetele mari de la picioare şi ne relaxăm şi mai profund asfel încât corpul să se apropie de coapse datorită propriei greutăţi. Vom rămâne în această postură, pe cât posibil nemişcaţi, o perioadă de timp de măcar 3 minute.

Concentrarea

În timpul practicării acestei posturi se poate conştientiza dinamizarea vitalităţii, circuitul energetic format din picioare, trunchi si braţe. Pentru a linişti mintea şi pentru o mai mare interiorizare, poate fi observată respiraţia (senzaţiile respiratorii, intrarea şi ieşirea aerului din plamâni etc.)
La revenire se va conştientiza energizarea picioarelor, starea de vitalitate mărită, difuzată în întreaga zonă a trunchiului. Percepem destinderea zonei lombare, regenerare lăuntrică, eliminarea oboselii.
Această āsana excepţională face să circule prana prin spatele corpului ,înteţeşte focul digestiv, subţiază talia şi conferă sănătate celui care o practică.

Contraindicaţii

– în ultimele luni de sarcină la femei.
– practica ei imediat dupa ce am mâncat.

Mai jos am pus o imagine cu mine facand acesta postura, dupa cum se vede nu sunt o experta si inca nu am reusit sa ating fruntea de picioare, atentie asa va veni natural de la sine , nu trebuie nimic fortat.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA
SPOR LA TREABA 🙂 

2 gânduri despre „O tehnica de intinerire in doar 3 minute

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: